Tragedia a avut loc ,azi, în localitatea Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud, iar
cei care au sunat la 112 au fost rudele.

„Conform primelor verificări efectuate la faţa locului
de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi, se pare că bărbatul,
în vârstă de 47 de ani, din Ilva Mică, în timp ce efectua reparaţii sub un
autotren, a fost prins sub cabina acestuia, fiind accidentat mortal. Bărbatul
se întorsese astăzi din străinătate şi se afla în măsura izolării la domiciliu.
Autotrenul era parcat pe terenul aferent imobilului în care acesta locuieşte”,
a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

La locul intervenţiei s-au deplasat modulul SMURD, echipat corespunzător, cu măşti, combinezoane şi ochelari de protecţie, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ilva Mică, însă în ciuda manevrelor de resuscitatre, bărbatul a murit.

Cei de la ISU au transmis un apel la responsabilitatea bistriţenilor pentru a furniza toate informaţiile în momentul în care apelează numărul unic de urgenţă 112.

”În momentul în care solicitaţi intervenţia echipajelor de pompieri, SMURD, Ambulanţă, Poliţie şi/sau jandarmi, este foarte important să precizaţi dacă sunteţi în izolare la domiciliu sau în altă locaţie declarată.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News