Anul trecut, în iulie, bărbatul a împins de pe peron, în fața trenului care intra în gara din Frankfurt, trei persoane: copilul care a murit și pe mama acestuia, dar și o femeie de 78 de ani, care a suferit răni grave în urma căderii.

”Îmi pare foarte rău, în special pentru familie”, a declarat făptașul prin avocatul său, în prima zi a procesului.

Băiatul ucis avea 8 ani, iar moartea sa a provocat rumoare în Germania. Mama copilului a reuşit să se salveze în ultimul moment.

Acuzatul, un eritrean în vârstă de 41 de ani, care a locuit în Elveţia înainte să se mute în Germania, nu poate fi condamnat pentru crimă, din cauză că suferă de o boală psihică – arată evaluarea preliminară a stării sale de sănătate mintală.

Ca urmare, el nu a fost inculpat, iar acuzarea, temându-se că ar putea comite noi atacuri, caută în schimb să obţină plasarea sa permanentă într-o unitate psihiatrică.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News