Potrivit DIICOT, bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, procurorii stabilind că a fost implicat în înfiinţarea unor culturi de droguri de risc (cannabis) şi distribuirea acestora pe raza municipiului Craiova.
„În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, în perioada 2017-2019, inculpatul B.L.A. a comandat în mai multe rânduri echipamente pentru înfiinţarea de culturi in-door de cannabis. La data de 17.02.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dolj în urma cărora au fost descoperite două culturi in-door de cannabis, înfiinţate începând cu luna noiembrie 2019, şi au fost ridicate 90 de ghivece în care se aflau plante de cannabis, două instalaţii complet utilate folosite la întreţinerea culturilor, 150 de grame de cannabis, precum şi materiale şi ustensile folosite la prepararea şi consumul de droguri de risc”, se precizează într-un comunicat al DIICOT, citat de Agerpres.
Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro