Polițiștii din Arad au declarat că bărbatul intra în gospodăriile oamenilor din satele în care se oprea aleatoriu, atunci când aceștia nu se aflau acasă și secționa cabluri electrice de la instalații provenite de la mori de măcinat cereale sau motoare electrice. Acestea erau ulterior vândute.
Polițiștii l-au prins după ce câțiva săteni dintre cei cărora le fuseseră furate cablurile l-au văzut pe bărbat plimbându-se cu un bagaj voluminos și au decis să sune la 112.
„Poliţiştii Secţiei 8 Rurală Săvârşin au fost sesizaţi despre o persoană cu un bagaj voluminos, bănuit de furt, pe o stradă din Ilteu. În urma deplasării la faţa locului a fost depistat un bărbat, de 31 de ani, din judeţul Maramureş, care, în urma controlului bagajelor, avea asupra sa cinci cabluri electrice cu inserţie de cupru”, a transmis, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
În urma cercetătorilor, poliția a declarat că bărbatul a dat cel puțin 11 spargeri în gospodării, în decurs de o lună, iar cablurile furate ar fi valorat 6.000 de lei.
Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro