Incidentul a fost povestit de către prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, pe pagina sa de Facebook.

„Revin cu apelul public: Îi rog pe toți cei care vin pe Transfăgărășan să fie responsabili! Este interzisă oprirea pentru a fotografia sau filma urșii, dar și hrănirea acestora. De ce spun asta: pe Transfăgărășan a avut loc un incident cu un turist care a oprit să facă poze cu ursul ce urma să fie relocat! Inspectorii silvici au încercat să îi explice pericolul, dar s-a opus și a devenit agresiv verbal.Echipa care se ocupă de relocarea urșilor de pe Transfăgărășan a încercat să îl îndepărteze pe bărbatul care a coborât dintr-un autoturism, cu un copil în brațe, la mică distanță de ursul ce aproape intrase în cursa instalată. Inspectorii silvici s-au lovit de un refuz din partea persoanei care a fost agresivă verbal. Au intervenit forțele MAI, respectiv Jandarmeria Argeș și Poliția Argeș”, a trransmis prefectul.

În acest caz, Jandarmeria Argeș a aplicat două sancțiuni contravenționale, iar conform Inspectoratului de Poliție Argeș, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj asupra personalului silvic.

„Condamn ferm comportamente precum cel al turistului de la care a pornit incidentul! Inginerii silvici au avut o reacție demnă de lăudat, încercând să procedeze în așa fel încât nimeni să nu fie în pericol. Nici oamenii, nici animalul!”, a transmis prefectul.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News