„O misiune atipică, cu angrenaj impresionant de forțe a avut loc astăzi, în București, unde peste 20 de salvatori, pompieri, paramedici, medici și asistenți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, respectiv UPU-SMURD Floreasca au intervenit pentru salvarea unui bărbat diagnosticat cu obezitate morbidă, de aproximativ 400 kg, care acuza dificultăți locomotorii”, a transmis luni, 10 iulie, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Odată ajunse forțele de intervenție, echipajele medicale SMURD au constatat că bărbatul suferise un accident vascular.

„Dificultatea misiunii a constat în extragerea bărbatului și transportarea acestuia până la autospeciala transport victime multiple, aflată în dotarea pompierilor salvatori”, a precizat DSU.

barbat-400-kilograme-avc-salvat-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

La fața locului au intervenit 4 autospeciale cu apă și spumă, 2 autospeciale transport victime multiple, 1 autoscară, o descarcerare grea, o ambulanță SMURD terapie intensivă mobilă, toate fiind încadrate cu peste 20 de salvatori.

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu
Recomandări
România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Bărbatul a fost transportat în siguranță la Spitalul Floreasca pentru a fi evaluat și monitorizat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (6)

LauraB123   •   30.08.2023, 09:48

Cum ajungi sa ai 400kg?

piciusz   •   23.08.2023, 12:49

Felicitari salvatorilor.

emy69emy   •   31.07.2023, 15:45

Mereu spun celor religioși! ISU...apară și păzește!!! Multumiți-le LOR!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Știrileprotv.ro
„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
FANATIK.RO
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
FANATIK.RO
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Unica.ro
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Financiarul.ro
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Observatornews.ro
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI