Cea care a descoperit crima a fost femeia care îi îngrijea pe cei doi soți. Menajera a găsit victima într-o baltă de sânge, în curtea locuinței, potrivit publicației Vremea Noua.

Femeia a sunat imediat la 112, anunțând decesul și că soțul victimei nu este de găsit. Polițiștii au ajuns la fața locului și au efectuat cercetări. „Victima prezenta în zona toracică o leziune prin înjunghiere”, a precizat, pentru Libertatea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Ingrid Botezatu.

Pentru că bărbatul care chiar în acea zi împlinea 96 de ani nu era de găsit, a fost adus și un câine de urmă. Cu ajutorul său, anchetatorii l-au găsit pe bărbat. Era ascuns în podul casei.

Surse apropiate anchetei au precizat că nonagenarul suferă de Alzheimer, iar în fața anchetatorilor nu a avut nicio reacție.

Internat la Psihiatrie

„La fața locului a fost deplasată o echipă complexă de cercetare, cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul femeii. Întrucât în cauză exista suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Prezumtivul autor, un bărbat de 96 de ani, soțul persoanei decedate, a fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru evaluare și expertizare”, au anunțat oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

O altă crimă în aceeași zi

Tot joi, în județul Vaslui s-a înregistrat o altă crimă în localitatea Puiești. Acolo, o femeie de 48 de ani a fost ucisă de concubinul său, un bărbat de 52 de ani. Din primele cercetări, s-a constatat că femeia era frecvent victimă a violențelor partenerului. El a fost reținut, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare.

Urmărește-ne pe Google News