Bărbat afro-american, oprit în trafic și apoi împușcat mortal de un poliţist în cursul arestării. Filmarea intervenției din Michigan a fost făcută publică
Poliția din Grand Rapids, satul american Michigan, a publicat miercuri, 13 aprilie, imagini de la o operațiune din 4 aprilie. În acestea se vede cum un polițist îl oprește în trafic pe afro-americanul Patrick Lyoya, 26 de ani, din cauza unei nereguli a plăcuței de înmatriculare. Cei doi intră într-o altercație, la finalul căreia ofițerul îl împușcă pe bărbat în cap, din spate, în timp ce acesta se află la pământ, relatează Bild și New York Times.
Operațiunea poliției a fost filmată de camera corpului polițistului, camera din mașina acestuia, camera de supraveghere a unei case din zoonă și camera telefonului mobil a pasagerului.
Filmările arată cursul intervenției: polițistul îi cere, mai întâi, lui Lyoya, permisul de conducere. După o scurtă conversație, tânărul de 26 de ani încearcă să fugă. Ofițerul aleargă după el și are loc o încăierare. Agențul își folosește mai întâi taserul.Apoi, polițistul îl pune pe bărbat la pământ, pe spațiul verde al unei curți. În cele din urmă, ofițerul scoate pistolul și îl împușcă pe tânăr în cap.
Șeful poliției din Grand Rapids, Eric Winstrom, a declarat că ancheta este în desfășurare, iar ofițerul implicat este în concediu până la finalul procesului.
Conform informațiile furnizate de autorități, asupra tânărului de culoare oprit în trafic nu a fost găsită nicio armă.
Când a fost întrebat de un reporter dacă ceea ce s-a întâmplat la începutul lunii este acum versiunea din Michigan a cazului Floyd, șeful poliției din Grand Rapids a spus: „Ceea ce pot spune este că este o tragedie”.
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!
Imaginile cu momentul în care bărbatul este împușcat în cap:
Cazul din Grand Rapids este asemănător cu cel din Minneapolis, din 2020, când afro-americanul George Floyd a fost ucis prin asfixiere cu genunchiul de către poliţistul alb Derek Chauvin. Cazul de atunci a declanşat mişcarea „Black Lives Matter” și masive proteste în toată lumea împotriva violenței poliției.