El a fost reținut, iar judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, agresiunile au început în anul 2019, atunci când fiica dintr-o altă căsătorie a soției bărbatului avea nouă ani.

Acesta este bănuit că „a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic”, abuzurile având loc „atât în locuinţa comună de pe raza municipiul Aiud, judeţul Alba (până în martie 2020), cât şi în locuinţa comună din Ocna Mureş, judeţul Alba (ulterior lunii martie 2020)”, se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, în urmă cu două luni, bărbatul a lovit-o pe fată cu un telefon mobil în zona capului, de mai multe ori, precizează procurorii. Iar în tot acest timp, copila nu s-a putut apăra.

„În intervalul 2019 – mai 2023, inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, fiica soţiei sale, în prezent în vârstă de 13 ani, sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, profitând de starea victimei care, dată fiind vârsta şi dependenţa faţă de agresor – în raport cu care stabilise relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii, s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, se menționează în comunicat.

Abuzurile repetate, mai notează anchetatorii, „au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorei în ceea ce priveşte percepţia acesteia asupra comportamentului sexual normal şi vieţii afective în general, suferind un puternic abuz sexual, emoţional şi fizic, timp de mai mulţi ani, în propria familie”.

Urmărește-ne pe Google News