Potrivit poliţiştilor, între cei doi soţi a izbucnit un scandal, în timp ce se aflau în apartamentul lor din Arad. „Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre un scandal în familie, într-un apartament de bloc de pe raza municipiului Arad. S-a stabilit că un bărbat de 39 de ani şi-ar fi atacat soţia cu un cuţit, după care s-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului”, transmite IPJ Arad.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului, iar femeia a fost transportată la spital. „Din primele verificări, între cei doi soţi nu era cunoscută o stare conflictuală, incidentul fiind cauzat de un conflict spontan”, mai transmite IPJ Arad.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Arad, femeia are plăgi multiple prin tăiere, este conştientă şi în curs de investigare. Poliţiştii vor continua cercetările pentru a stabili ce anume s-a întâmplat în familie şi de ce s-a ajuns la violenţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News