Magistraţi ai Judecătoriei Piteşti l-au condamnat pe Antonio Stoica la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, după ce în noiembrie 2019 acesta şi-a violat fiica în vârstă de doar 6 ani. Sentinţa a fost deja atacată cu apel de Parchet, arată sursa citată.
Mai mult, judecătorii au respins, pe 3 iunie, şi cererea Poliţiei Argeş de înlocuire a controlului judiciar cu arest preventiv, dar procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti au atacat decizia.
În noiembrie 2019, Antonio Stoica a profitat de absenţa soţiei de acasă, plecată la muncă în alt judeţ, şi şi-a abuzat sexual propria fiică, în vârstă de doar 6 ani. După ce mama a revenit acasă, după două luni, fetiţa i-a povestit cele întâmplate, iar femeia a sesizat poliţia. Bărbatul a negat totul la început, însă ulterior şi-a recunoscut faptele şi a fost arestat preventiv, măsură menţinută timp de câteva luni de Judecătoria Piteşti.