Accidentul a avut loc în localitatea
Teacă, vineri dimineață, iar echipajele de urgență nu au mai
putut să facă nimic pentru șofer. Polițiștii au stabilit
circumstanțele producerii accidentului.

„Unui bărbat în vârstă de 65 de ani, din Teaca, care conducea un autoturism, i s-ar fi făcut rău, a pierdut controlul direcţiei şi a ajuns în şanţul din stânga direcţiei sale de mers. Echipajele medicale ajunse la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare însă, din păcate, bărbatul a decedat”, au anunţat reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

În al doilea accident produs vineri, un alt șofer a murit după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în mai multe mașini parcate.

Bărbatul conducea un autoturism pe
direcţia Rebrişoara-Năsăud, iar pe fondul vitezei excesive, a
pierdut controlul direcţiei, a ieşit în afara părţii carosabile
şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se afla într-o
parcare din stânga direcţiei sale de mers.

„Accidentul s-a soldat cu decesul
conducătorului auto. În urma impactului, autoutilitara a lovit alte
două autoturisme care erau, de asemenea, parcate. Poliţiştii de la
Rutieră Năsăud au întocmit dosar penal şi continuă cercetările
pentru ucidere din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ
Bistriţa-Năsăud.

 
 

Urmărește-ne pe Google News