Bărbatul şi-a tăiat venele cu un flex, sâmbătă, după ce i-a lăsat soţiei sale un mesaj pe telefon, notează publicaţia locală. Potrivit sursei citate, acesta avea probleme cu colonul şi s-a autodiagnosticat cu cancer la colon, după ce a citit pe internet despre simptomele pe care le are.
Sâmbătă, bărbatul a plecat într-o anexă a casei, unde era centrala, să pună lemne pe foc, lăsând femeii un mesaj pe telefon, în care îi transmitea că este o soţie bună şi îi cerea să îl ierte. Soţia a alergat în anexă şi l-a găsit într-o baltă de sânge şi a chemat imediat ajutor.
„Pacientul a fost găsit în şoc hemoragic. A suferit o sincopă şi a fost nevoie de efectuarea de manevre de resuscitare. A fost stabilizat hemodinamic la faţa locului, după care a fost transportat imediat la urgenţe”, a precizat medicul Carmen Ragoşcă, din cadrul SJA Botoşani.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, Ioan Asaftei, a declarat marţi, pentru News.ro, că pacientul nu se află în evidenţele medicale la niciun medic oncolog. „S-a prezentat un pacient care nu este în evidenţă la cabinetul de oncologie. A fost mai mult pe un fond depresiv”, a declarat Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, evoluţia pacientului este una favorabilă.
***
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Vale25 • 14.12.2023, 22:54
Trebuie să învățăm să nu ne mai tratăm singuri de pe internet! Se ajunge la situații fără precedent..
Chinez_cumpar_iar_URSS • 15.11.2023, 18:50
Dacă crezi tot ce scrie pe internet despre boli, o să ajungi rapid la concluzia că suferi de cel puțin o sută, inclusiv de sindrom prenatal, chiar dacă ești bărbat. O să zici că ești pe moarte. Sunt și maimuțe care nici măcar nu caută în multe surse. Eu am citit lucruri foarte periculoase, de exemplu că te vindeci de ulcer cu lămâi sau că scazi tensiunea cu ceva ce de fapt crește tensiunea. Inclusiv pe sfatulmedicului, care zice și bune, și rele. E altceva când citești o teză de doctorat pe net