Constantin Istrate s-a dat singur de gol duminică seară. Amețit de alcool, bărbatul din Breaza a mers să-și mai cumpere de băut. Când s-a întors spre casă, omul s-a dezechilibrat și a căzut într-un șanț, notează ziarulincomod.ro.
Individul nu a putut să se mai ridice și a sunat un vecin ca să ceară ajutor. Pentru că vorbea împleticit, nu a putut explica unde se află, așa că vecinul a intrat cu forța în casa lui Constantin Istrate. Acolo, localnicul a avut parte de imagine terifiantă
Pe patul din dormitor se afla cadavrul mumificat al unei femei. Era chiar sora vecinului care-i ceruse ajutor.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii și un medic legist. Anchetatorii au stabilit că femeia, care fusese chinuită în timpul vieții de un handicap grav, murise de aproape un an.
Cadavrul era acoperit cu mai multe pături. Constantin Istrate a dormit lângă sora moartă pentru a-i incasa pensia de handicap și indemnizația de însoțitor, singurul său venit constant.
Când s-a văzut cu Poliția la ușă, Constantin Istrate a dat bir cu fugiții, însă a fost prins de oamenii legii în apropierea unei păduri.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal și a fost internat Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Medicii vor stabili, în urma unei expertize psihiatrice, dacă omul are discernământ.
În urmă cu șase ani, o bucureşteancă de 59 de ani a dormit în pat lângă cadavrul soțului, pe care l-a ucis într-un mod barbar.
Citește și “Dosarul” TAROM, episodul 7: Autoritatea Aeronautică a descoperit piese neconforme la aeronavele companiei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro