În urma apelului, polițiștii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru a-l identifica pe bărbat.

„În seara de 16 ianuarie 2022, prin apel 112, un bărbat a anunțat că dacă nu va fi arestat polițistul implicat în accidentul rutier, va face el dreptate, menționând că va folosi armă de foc. Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Poliția Sectorului 6 s-a sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea identificării persoanei, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis Poliția Capitalei, în comunicat.

Polițistul vizat de amenințare a accidentat joi două fetițe de 11 ani care traversau regulamentar strada în sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, o copilă a murit, iar cealaltă a fost transportată la spital.

Vineri, polițistul a fost audiat de procurori, iar ulterior s-a stabilit că agentul nu se afla în misiune la momentul accidentului și circula cu viteză mare, cu semnalele luminoase aprinse, dar nu și cu cele sonore. Agentul este acuzat de ucidere din culpă și a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro

Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO

Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO

Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice

Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI