Buzoianul Ion Dedu a început să primească amenzi pentru neplata rovinietei în 2010. Obișnuit cu o astfel de situație, bărbatul a achitat primele sancțiuni. La acea vreme, el deținea un autoturism Dacia 1300, cu numărul de înmatriculare BZ-05-TRI, pe care-l ținea mai tot timpul parcat în curtea casei, notează stiridebuzau.

Cu toate că avea dubii în privința contravențiilor, bărbatul din localitatea buzoiană Gura Teghii primea mereu o fotografie realizată de o cameră, folosită pentru recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare și procesul verbal în care scria negru pe alb că „numărul de înmatriculare BZ05TRI nu s-a regăsit în baza de date în care sunt conținute toate rovinietele valide la data înregistrării contravenției valide”.

Ion Dedu și-a dat seama că ar putea fi ceva necurat la mijloc. A primit amenzi pentru lipsa rovinietei și imagini înregistrate pe camerele de la podul Mărăcineni, chair în zile în care nu părăsise gospodăria. De asemenea, mașina sa, ce figura în procesul verbal, numai fusesee pornit de mai mult timp.

„Eu aveam o Dacie 1300 pe care stăteau găinile de câteva luni însă tot primeam amenzi pe numărul meu de înmatriculare. Am crezut la început că cineva a falsificat plăcuțele de înmatriculare. Mașina mea nu mai putea fi pornită pentru că începusem să dau ici-colo piese mici din ea”, a declarat Ion Dedu, proprietarul Daciei 1300, conform sursei citate.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

La un moment dat, bărbatul din Gura Teghii a mers la Poliție pentru a contesta amenzile. Le-a povestit oamenilor legii că mașina sa nu avea cum să circule la Mărăcineni, deoarece nu a mai fost mișcată din curte de ceva vreme. Atunci, agenții l-au sfătuit să-și angajeze doi avocați pentru a contesta procesele verbale, fără a depista care este, de fapt, sursa problemei.

Până în 2015, buzoianul avea să strângă peste 400 de amenzi pentru neplata rovinietei. Bărbatul spune că, din banii câștigați din munca în pădure, abia a reușit să plătească taxa de timbru pentru a contesta măcar o parte din amenzi. Mai apoi, a rămas fără bani și a plecat să muncească în străinătate.

Cei aproape 15.000 de lei strânși peste hotare au fost cheltuiți pe avocați care nu au câștigat procesul.

„Cât am lucrat în Covasna, făceam naveta și luam 70 de lei pe zi. Mă împrumutam la patron să plătesc timbrele acelea. Dar nu am mai putut plăti și am fost executat silit”, a spus bărbatul.

Doar cel de-al treilea avocat, angajat de Ion Dedu, a reușit să facă lumină în cazul pe care l-a preluat la sfârșitul anului 2016. Ca urmare a plângerii depuse de avocatul Andrei Petriceanu, polițiștii au descoperit, în 2017, în urma unei anchete, ceea ce se întâmplase.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Ion Dedu primea acasă din cauza unui șofer din Mărăcineni. Bărbatul este proprietarul unui autoturism Dacia Logan de culoare albastră, cu numerele de înmatriculare BZ-05-TRL, care circuilă în fiecare zi pe podul de la Mărăcineni.

Litera „L” de la numărul de înmatriculare a fost modificată, în împrejurări neclare, pentru a părea că este „I”, faptă pe care anchetatorii au considerat-o a fi din neglijență.

„Am formulat plângerea penală pe ideea că i-au fost falsificate plăcuțele de înmatriculare și așa a fost descoperit domnul de la Mărăcineni. S-a organizat o percheziție domiciliară prilej cu care i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare pentru verificări. La expertiză s-a constatat că baza literei L, din combinația TRL, a fost îngroșată cu vopsea. După alte verificări, s-a constatat că pentru numărul de înmariculare TRL avea achitată rovinieta, ceea ce a generat concluzia că nu a avut intenția de a falsifica, în mod corect din punctul nostru de vedere, fiind probabil o neglijență”, a precizat avocatul Andrei Petriceanu, pentru stiridebuzau.

Potrivit sursei ciatate, avocatul lui Ion Dedu a început să conteste amenzile, în valoare de peste 50.000 de lei, pe care le-a primit clientul său. Apărătorul a menționat că va cere daune Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe care o consideră responsabilă pentru greșelile făcute de operatorii ei. Aceștia nu au făcut diferența între o Dacie 1300 roșie și un Logan albastru.

sursă foto: stiridebuzau


Citește și VIDEO. Puterea şi Opoziţia văd diferit îngheţarea salariilor din 2019. Criză sau respectarea programului de guvernare?


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
FANATIK.RO
Apare o nouă fabrică în România cu o importanță deosebită. Se fac investiții masive, iar noi locuri de muncă vor fi disponibile
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI