Bărbatul a confruntat-o luni dimineață pe asistentă, într-o farmacie din orașul Sherbrooke unde aceasta era responsabilă să administreze vaccinuri populației.
„Suspectul nostru a intrat direct în birou și a început să țipe la asistentă”, a spus Martin Carrier, purtător de cuvânt al poliției.
Bărbatul părea foarte șocat de faptul că soția sa a fost vaccinată la farmacie „fără autorizația sa” și a lovit asistenta cu pumnul în față, a adăugat Carrier.
La nivel mondial, asistentele s-au confruntat cu numeroase cazuri de abuz, pe lângă epuizarea fizică după 19 luni de luptă cu pandemia, notează Reuters.
Protestele față de vaccin din Canada au crescut în perioada premergătoare alegerilor federale din această săptămână, unele demonstrații vizând școlile. Ele au atras furia prim-ministrului Justin Trudeau, pentru că au vizat spitalele și angajații din domeniul sănătății. Trudeau a promis că va reprima astfel de acțiuni.
Premierul din Quebec, François Legault, a declarat miercuri că guvernul său va încerca să adopte o lege specială pentru a-i opri pe antivacciniști să manifesteze în apropierea școlilor și spitalelor.
„Răbdarea mea a atins limita”, le-a spus el reporterilor din Quebec City. „Cred că este important să ne lăsăm copiii și pacienții în pace”.