Un bărbat din Caraș-Severin și-a incendiat mama. Un bărbat din judeţul Caraş-Severin a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, în urma unui conflict, a aruncat benzină pe mama sa şi i-a dat foc. Vecinii au fost cei care au salvat-o pe femeie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a anunţat, vineri seară (16 februarie), prin intermediul unui comunicat, că bărbatul se afla la domiciliul său, alături de mama sa, pe care a pus-o să îi caute un act. Și cum femeia nu l-a găsit, acesta s-a enervat.
”A început să ţipe şi să-i reproşeze diverse chestiuni, apoi a luat hotărârea să dea foc, atât locuinţei, cât şi mamei sale. A.G.C. s-a deplasat de la domiciliu la o staţie de carburanţi, a cumpărat un litru de benzină pe care a introdus-o într-un recipient de doi litri, a revenit la domiciliu şi a aruncat cu benzină pe pieptul mamei sale, apoi cu ajutorul unei brichete a dat foc hainelor acesteia”, se arată în comunicat, citat de Digi 24.
Hainele mamei s-au aprins, iar aceasta a început să ţipe, moment în care au sosit mai mulţi vecini care au intervenit pentru a o salva.
Bărbatul, care a fost reţinut pentru 24 de ore, este cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor.
În schimb, la sfârșitul anului trecut, un bărbat din Vaslui și-a turnat benzină și și-a dat foc, pe un drum, după ce s-a certat cu soția. A ajuns în stare gravă la spital.
CITEȘTE ȘI…
JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 2: Kandahar, fortăreața din fieful extremiștilor
EXCLUSIV/”Regina sexy a viorii”, Amedeea Violin, a devenit mamă. Ana Serena e noua comoară a familiei!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro