Scandalul între cei doi a început pe 5 aprilie 2021, după ce au vorbit la telefon, apoi au început să-și trimită mesaje pe adresa de e-mail. Totul a pornit de la faptul că managerul a refuzat să-i acorde agentului de vânzări concediul de odihnă pe care acesta îl solicitase. După mai multe runde de discuții, victima i-a ceurt subalternului să își dea demisia.
Agresiunea, întreruptă de un alt angajat
După două zile, pe 7 aprilie 2021, în jurul orei 8.15, agentul de vânzări a mers la depozitul companiei unde se afla și managerul. Acesta din urmă a susținut că a fost delegat de către şeful companiei să îi aducă la cunoştinţă inculpatului că va fi concediat.
Totodată, i-a comunicat angajatului că această concediere are loc din cauza atitudinii sale recente la locul de muncă şi a unor mesaje postate pe grupurile online ale companiei.
De asemenea, i-a cerut agentului să predea mașina de serviciu.
În acel moment, discuția s-a încins, iar agentul l-a împins pe manager și, ulterior, l-a prins de guler.
Managerul a încercat să-l lovească cu pumnul, însă nu a reușit, iar agentul l-a lovit de mai multe ori cu pumnii în cap, inclusiv după ce persoana vătămată a căzut pe jos.
Bătaia a fost întreruptă de un alt angajat al companiei. În urma agresiunii, managerul a obținut certificat medico-legal în care s-a precizat că leziunile traumatice suferite prin lovirea cu corp dur necesită 4-6 zile de îngrijiri medicale.
Pe grupul companiei, agresorul a postat ulterior un mesaj în care a făcut referire la faptul că și-a bătut managerul: „Chiar îmi pare rău că s-a terminat aşa, însă când eşti pe tupeu şi ridici mâna la cineva să te duci până la capăt, nu să strigi ca o femeie după ajutor. Aș fi putut să te las lat acolo jos, dar am ales să mă opresc pentru că nu meriţi nici măcar asta”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Ronron • 17.09.2024, 19:39
Bravo, omule! Astia se cred stapani de ***, merita o lectie.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.