Chris Watts a alertat marți Poliția, spunând că Shanann, soția sa, însărcinată în 15 săptămâni cu al treilea copil, și cele două fiice ale sale, Bella (patru ani) și Celeste (trei ani), sunt de negăsit. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că și-a văzut nevasta, înainte de a pleca dimineața spre serviciu.
„Este ca un coșmar din care nu mă pot trezi”, a mărturisit bărbatul din Colorado, pentru NBC.
El a spus că tot ce știa era că soția sa, împreună cu fiicele sale, trebuiau să meargă în vizită la un prieten. Aceea a fost ultima veste pe care a avut-o de la familia sa. Bărbatul a mărturisit că a trimis numeroase mesaje, însă nu a primit niciun răspuns de la soție.
În jurul prânzului, Chris Watts spune că a verificat, cu ajutorul Internetului, camera de supraveghere instalată în sonerie. A constatat că un prieten a încercat să sune la ușă, însă nimeni nu a răspuns. Apoi, a plecat într-un suflet spre casă și a găsit mașina soției sale în parcare. Casa era goală și a sunat la Poliție.
„Când am ajuns ieri acasă, era precum un oraș-fantomă. Am încercat să ajung acasă cât am putut de repede. Am trecut în viteză prin intersecții pentru a ajunge acasă pentru că nimic nu avea sens”, a spus Chris Watts, cu lacrimi în ochi, într-un apel emoționant pentru găsirea familiei sale.
Ulterior, bărbatul a fost arestat, fiind considerat principalul suspect în cazul triplului asasinat. În fața anchetatorilor, a recunoscut că și-a ucis soția însărcinată și cele două fiice.
Criminaliștii au anunțat că în prezent fac cercetări pentru găsirea cadavrelor.
sursă foto: Instagram / mirror.co.uk
Citește și Un afacerist din Târgoviște a înființat firma „M**E PSD”, cu obiect de activitate… „prestări servicii”