Primăria localității Valu lui Traian din județul Constanța a fost înștiințată, printr-o adresă, că localnicul Ion Faraoanu este mort, iar autoritățile rebuie să ia măsuri pentru a-l scoate din baza de date a Serviciului Public Comunitar.

În adresa trimisă de Primăria Arad se menționa faptul că ar fi fost făcută și o verificare și a fost emis și certificatul de deces pe numele lui Ion Faraoanu, relatează Replica.

Un angajat al Primăriei din Valu lui Traian nu auzise ca Faraoanu să fi murit, așa că l-a sunat direct. La telefon i-a răspuns culmea bărbatul care a aflat uimit că Primăria Arad l-a declarat decedat.

Mai apoi, reprezentanţii Primăriei Valu lui Traian s-au deplasat la domiciliul bărbatului, l-au fotografiat şi au luat legătura cu Primăria Arad.

Ion Faraoanu va trebui să se adreseze mai departe instanței pentru a anula certificatul de deces emis de autoritățile din Arad, cel mai probabil, dintr-o greșeală.

Bărbatul este pensionar și are peste 60 de ani. Localnicii din Valu lui Traian îl știu că se ocupă cu apicultura și are sere de legume.

Recent, un bărbat din Vaslui declarat mort a reușit să demonstreze în instanță că e viu. Constantin Reliu a câștigat prima etapă a procesului și a obținut anularea certificatului său de deces. Magistraţii Judecătoriei Bârlad au admis acţiunea de constatare a nulităţii actului prin care o altă instanţă stabilise că este decedat.

sursă foto: Replica


Citește și EXCLUSIV / Raportul care i-a adus condamnarea la închisoare pe viață: Magdalena Șerban a avut discernământ și a premeditat atacurile de la metrou

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News