Serviciul de Investigații
Criminale a preluat cazul şi face cercetări pentru a determina motivele care
l-au făcut pe bărbat să-şi atace iubita cu cuţitul.

„În această dimineață, în localitatea Lazu din județul Constanța, în jurul orei 10:02, a fost sesizat, prin apel 112, faptul că un bărbat, de aproximativ 40 de ani, și-ar fi agresat concubina, de 39 de ani, cu un obiect înțepător-tăieror în zona toracelui. Ulterior, bărbatul și-ar fi autoprovocat răni, acesta  aflându-se în stare gravă.  Medicii le-au acordat amândurora îngrijiri la fața locului, starea acestora fiind stabilă. Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale efectuează cercetări la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și a încadrării juridice”, declară autorităţile, potrivit Observator.tv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News