Alarma s-a dat noaptea trecută în municipiul Fetești. Poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuinţa unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Feteşti, iese fum după ce s-a auzit un zgomot puternic, iar acesta este inconştient.

„La faţa locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă  de poliţişti, pompieri, jandarmi şi medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinţei au identificat mai multe obiecte susceptibile a conţine materiale pirotehnice şi explozive”, au transmis, miercuri seară, oficialii IPJ Ialomiţa.

Cercetările în acest caz se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

„În cadrul cercetării la faţa locului, au fost identificate articole pirotehnice şi elemente de muniţie, care au fost ridicate în condiţii de siguranţă şi urmează a fi expertizate. Pentru ridicarea în condiţii de siguranţă şi investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informaţii”, a mai precizat sursa citată.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că incidentul s-a produs în timp ce bărbatul încerca să construiască o bombă artizanală. Autoritățile nu au comunicat motivul pentru care bărbatul încerca să construiască bomba.  

Urmărește-ne pe Google News