„În locuinţa unde urma să fie efectuată executarea silită a fost găsit cadavrul în stare de putrefacţie al unui bărbat. Jandarmii au sesizat poliţia, la faţa locului deplasându-se un echipaj de la Criminalistică şi reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală, care au ridicat trupul neînsufleţit”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ, Cătălin Bădin, potrivit Agerpres.
Gălățeanul avea datorii de peste 5.000 lei la chirie şi aproximativ 7.000 lei la întreţinere. Autoritățile au deschis în cazul morții lui un dosar de ucidere din culpă.
Foto: HEPTA