Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Magdeburg, Germania, a declarat că şi-a făcut numărul mare de vaccinuri din „motive private”, au precizat cercetătorii de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg, relatează News.ro.

Universitarii au aflat despre bărbat dintr-un articol de ziar şi au întrebat dacă pot studia răspunsul organismului său la multiplele vaccinuri.

„L-am contactat apoi şi l-am invitat să se supună la diverse teste în Erlangen. A fost foarte interesat să facă acest lucru”, a declarat doctorul Kilian Schober.

Echipa de cercetare a declarat că a văzut confirmarea oficială pentru 134 de vaccinări, care au inclus opt vaccinuri diferite. Ei s-au uitat la testele de sânge anterioare pe care bărbatul le făcuse şi au examinat, de asemenea, probe de sânge pe măsură ce a continuat să primească alte vaccinuri.

„Observarea faptului că nu s-au declanşat efecte secundare notabile în ciuda acestei hipervaccinări extraordinare indică faptul că medicamentele au un grad bun de tolerabilitate”, a declarat Schober.

Cercetătorii au constatat că sistemul său imunitar era complet funcţional. Anumite celule imunitare şi anticorpi împotriva virusului care provoacă COVID-19 (SARS-CoV-2) erau prezente în niveluri considerabil mai ridicate în comparaţie cu persoanele care primiseră doar trei vaccinuri, a raportat echipa.

„În general, nu am găsit niciun indiciu pentru un răspuns imunitar mai slab, ci dimpotrivă”, a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Katharina Kocher.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News