Ion Jianu, în vârstă de 84 de ani, a fost internat 21 de zile în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, după ce a fost depistat pozitiv la noul coronavirus.
Bătrânul s-a aflat într-o stare gravă când a ajuns la spital, iar timp de o săptămână a stat la Terapie Intensivă. Tratamentul și-a făcut efectul, iar bătrânul și-a revenit și a fost externat, însă a murit la scurt timp după ce a ajuns acasă, relatează Adevărul.
Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, spune că bărbatul ar fi făcut un duş cu apă mai caldă atunci când a ajuns acasă şi este posibil ca acest lucru să fi determinat producerea unui infarct:
“Este dureros atât pentru familie, cât şi pentru noi, deoarece a fost internat pe o perioadă de 21 de zile şi a fost externat cu starea generală bună, după ce rezultatul testului a fost negativ. Poate că din cauza tratamentului cu anticoagulante, aşa cum se administrează, din timpul internării a făcut un infarct miocardic“, a spus managerul.
Mai mult, managerul spitalului a mai spus că bărbatul mai avea şi alte probleme de sănătate, având în antecedente inclusiv un accident vascular-cerebral.
Medicul Constantin Târziu spune că în ţară au mai fost înregistrate cazuri aproape identice: “Este o situaţie foarte ciudată, care nu s-a mai întâmplat până acum. Dând în urmă câteva zile sau săptămâni, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la alţi pacienţi care au fost diagnosticaţi şi trataţi de COVID-19. Este vorba de un pacient din judeţul Olt şi de o asistentă medicală din nordul ţării, cu care, după externare, s-a întâmplat acelaşi lucru“.