Un polițist local și un agent de la Rutieră se aflau în misiune pe un bulevard din Slobozia. În timp ce sancționau un șofer, care parcase neregulamentar, un bărbat a venit lângă polițiști și a început să tragă vânturi, scrie independentonline.ro.
„Polițistul Vlad Mihai din cadrul Poliției Locale Slobozia a intervenit pentru constatarea unei contravenții în domeniul rutier, în intersecția Matei Basarab cu Ștefan cel Mare, (…) moment în care un bărbat dintr-un grup de patru persoane, aflat la circa 15 m distanță de ei, a comis fapta menționată în actul de constatare”, se arată în procesul verbal de sancționare.
Un bărbat din Ialomița, amendat pentru că a tras vânturi lângă un polițist. Flatulațiile, menționate în procesul verbal
Deranjat de modul în care a fost sfidat, polițistul i-a aplicat o amendă de 1.000 de lei bărbatului pentru că a tras un vânt, după cum e menționat negru pe alb în procesul verbal. Povestea petrecută în octombrie 2016 ar fi rămas îngropată în analele Poliției dacă, la începutul acestei luni, actul n-a fi ajuns la contravenient, în comuna Săveni, acolo unde locuiește
Culmea e că amenda este legală. Potrivit unui comunicat al Poliției Locale Slobozia, legea 61/1991 permite aplicarea de amenzi pentru…vânturi, faptele fiind asimilate „săvârșirii în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare (….) de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.
Mai mult, bărbatul amendat a adresat polițiștilor „o expresie jignitoare și vulgară, ce nu poate fi reprodusă, repetând în mod ostentativ gestul condamnabil comis inițial”.
Șeful Poliției Locale Slobozia, Laurențiu Abaza, susține că amenda este justificată.
„Este de subliniat faptul că formularea din actul de constatare nu a fost cea mai potrivită și inspirată. (…) Însă a surprins fapta în mod frust, succint, ceea ce a oferit posibilitatea, mai mult sau mai puțin justificată, a nașterii unor comentarii nedorite sau a unor interpretări”, a precizat Laurențiu Abaza, pentru sursa citată.
Vlad Mihai, polițistul care a aplicat amenda neobișnuită, lucrează în cadrul Poliției Locale Slobozia de aproape doi ani. El a fost deja mustrat de superiori, deși aceștia spun că a respectat legea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro