Gestul remarcabil al kenyanului s-a produs în localitatea Kaganda, acesta spunând că i-a rugat de mai multe ori pe liderii locali să facă acel drum, dar a fost refuzat, relatează bbc.com.

El este considerat acum un erou în statul natal. În cinci zile, el a terminat aproape tot drumul, folosind doar o sapă, un topor și o sabie.

Până acum, sătenii foloseau un drum ocolitor, de aproape 4 kilometri. Satul se află în provincia Muranga, la 80 de kilometri nord de capitala Nairobi.

Sătenii avea o potecă până la magazin, dar accesul a fost blocat de proprietarii de terenuri, ceea ce l-a făcut pe kenyan să se apuce de treabă.

Sunt foarte energic, am decis să fac chiar eu drumul” a spus Nicholas Muchami. El a lucrat de luni până vineri, de la ora 9 la 17 și este pe punctul de a termina drumul.

Când lucram la drum, oamenii mă întrebau: Ești plătit?” Localnicii deja folosesc drumul, deși omul mai are aproximativ un kilometru de defrișat. El este decis să-și ducă treaba la bun sfârșit, chiar dacă ceilalți locuitori au refuzat să-l ajute, spunând că doar el poate să muncească neplătit.

Sursa foto: bbc.com


Citește și: Tezaurul lui Vâlcov, trădat de un pașaport expirat! Cum arată banii pe care procurorii i-au găsit „creierului Guvernului Dăncilă”, când a fost condamnat la 8 ani de închisoare


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News