El a fost găsit mort de către portarul unității sanitare, a notat replicaonline.ro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 10 septembrie 2019, au dispus începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpaţii P.D. şi L.A..
Cei doi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi de lipsire de libertate în mod ilegal, primul în calitate de autor, iar al doilea în calitate de complice.
În după-amiaza de 5 septembrie 2019, în prezenţa celui de-al doilea inculpat, primul inculpat a lovit-o şi constrâns-o pe victima L.E.M., să intre în portbagajul unui autoturism, cu care au transportat-o ulterior în pădurea de la marginea localităţii.
„Acolo primul inculpat a agresat-o extrem de violent pe victimă, lovind-o de peste 20 de ori cu pumnii, picioarele şi un băţ de lemn peste tot corpul, mai puţin în zona capului, astfel încât i-a provocat grave leziuni, inclusiv două fracturi ale femurului şi tibiei piciorului stâng şi mai multe fracturi costale.
Deşi prezent la agresiune, cel de-al doilea inculpat nu a încercat să oprească agresiunea sau să o salveze în alt mod pe victima lipsită de libertate, ci a asistat pasiv la acţiunile ilicite ale coinculpatului.
În continuare, speriaţi de consecinţele actelor agresive, inculpaţii au transportat-o cu o dubiţă pe victimă şi au abandonat-o pe o stradă din oraşul Cernavodă, în apropierea spitalului, fără a o aduce însă direct în urgenţa unităţii medicale, de teama declarată de a nu fi recunoscuţi şi eventual opriţi de poliţişti.
La scurt timp de la abandonarea pe trotuar victima a fost găsită decedată de un medic de gardă alertat de portarul spitalului, iar la autopsie s-a stabilit că decedase prin şoc traumatic şi hemoragic, în cadrul unui politraumatism.
Din relatarea inculpaţilor a reieşit că primul inculpat a răpit-o şi agresat-o pe victimă pentru că o bănuia că ar fi implicată în sustragerea a două baterii-acumulator de la autotrenul său parcat în curtea garajului păzit de victimă, aşa încât a dorit să îi aplice o corecţie şi să o determine să recunoască furtul acumulatorilor”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpaţi, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă în cursul zilei de 10 septembrie 2019 de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro