Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns, incendiul era generalizat, ardeau două camere şi acoperişul locuinţei. După stingerea focului, pompierii au găsit, printre ruine, un cadavru.
Conform sursei citate, este vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de 54 de ani, fiind singur acasă în momentul izbucnirii flăcărilor. Pompierii urmează acum să stabilească cauza incendiului, potrivit Constanța News.
Și în luna martie, un bărbat a murit într-un incendiu, în Dobromir Deal, judeţul Constanţa. Și atunci, ca și acum, omul nu a avut nicio șansă pentru că a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări uriașe.
- FOTO & VIDEO – ctnews.ro