Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, trebuia să predea minorul fostei sale soții, după ce a pierdut custoia acestuia. Omul a amenințat însă că va da drumul la gaz și va incendia locuința aflată la etajul I al unui bloc din Piatra Neamț, potrivit Știri Neamț.ro.

Mama băiatului a sunat la poliție pentru a-i informa despre gestul la care bărbatul voia să recurgă, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje.

Tatăl băiatului avea pregătite trei butelii, iar când autoritățile au intrat în locuință, acesta ar fi aprins flacăra și s-a produs o explozie.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul soț va incendia locuința în care se află împreună cu fiul său minor.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind solicitat și sprijinul luptătorilor SAS. În momentul în care luptătorii SAS au pătruns în incinta imobilului celui în cauză, s-ar fi produs o explozie, urmată de izbucnirea unui incendiu.

Minorul a fost scos din imobil de un polițist, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În acest moment, persoana bănuită de comiterea faptei se află în custodia polițiștilor.

Din cercetările preliminare efectuate a reieșit că pe fondul unui litigiu cu fosta soție privind încredințarea minorului, bărbatul a recurs la acest gest”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În urma deflagrației, minorul a suferit arsuri la nivelul feței, iar bărbatul la nivelul membrelor superioare.

Foto: Știri Neamț.ro

Urmărește-ne pe Google News