Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit, duminică, după ce s-a aruncat în gol de pe un bloc cu opt etaje din Ploiești, sub privirile pompierilor ajunși la fața locului. Potrivit Observatorul Prahovean, tânărul a recurs la acest gest, întrucât era în proces de divorț cu soția, iar copilul a fost încredințat acesteia.
Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 11.00, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel de 112 despre faptul că, pe strada Cantacuzino, un bărbat de 30 de ani s-a urcat pe un bloc și solicită să își vadă copilul.
Agenţii sosiţi la faţa locului au urcat după el și au încercat să-l liniștească și să-l convingă să coboare, însă demersurile au fost în zadar.
Martori citați de Observatorul Prahovean spun că bărbatul s-ar fi aruncat de pe bloc cu un ursuleț în brațe, cel mai probabil al copilului.
Medicii sosiţi la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitatea cum s-a produs evenimentul. Totodată se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.