El e acuzat acum de trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu minor şi pornografie infantilă, transmite DIICOT.
Procurorii spun că bărbatul racola minori, în special băieți, foști și actuali beneficiari ai sistemului de protecție a copilului, pe care îi exploata sexual. După ce aceștia împlineau 18 ani, erau trimiși în Italia, unde erau obligați să se prostitueze, iar inculpatul primea foloasele patrimoniale obținute în urma acestor activități.
Pe 25 septembrie, acesta a fost prins de polițiști în pat cu un băiat de 13 ani, care provine dintr-o familie cu o situație materială precară.
Comunicatul DIICOT:
„La data de 25.09.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Bozdorog Florea Marius, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu minor şi pornografie infantilă. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iunie 2017, în urma unui control efectuat de către un reprezentant al Autorități Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul Speranța din municipiul Reșița a rezultat faptul că inculpatul Bozdorog Florea Marius a racolat foști și actuali beneficiari ai sistemului de protecție a copilului, în special băieți, în vederea în vederea exploatării sexuale sub protecția acestuia, atât în țară cît și în străinătate. Din cercetările efectuate au rezultat indicii că minorii recrutați de către inculpat din acest centru erau exploatați în activități sexuale, iar după ce deveneau majori erau trimiși în Italia, unde erau folosiți în activități de prostituție, inculpatul fiind principalul beneficiar al foloaselor patrimoniale obținute din aceste activități.
În acest sens, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că mai mulți beneficiari ai unor Centre de Protecție a Copilului figurează ca având domiciliu la adresa de domiciliu a inculpatului Bozdorog Florea Marius situat în municipiul Reșița.
În data de 25.09.2018, s-a efectuat o perchezitie domiciliara la locuința inculpatului Bozdorog Florea Marius, ocazie cu care acesta a fost surprins în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, care provine dintr-o familie cu o situatie material precară. Totodată, cu aceeași ocazie au fost depistate camere de luat vederi amplasate într-o veioza si pe garnișul geamului, îndreptate asupra patului unde se întrețineau raporturile sexuale, activitate menită să ducă la realizarea de materiale pornografice cu minori, apte de a fi distribuite ulterior pe site-urile de profil. În cursul zilei de astăzi inculpatul Bozdorog Florea Marius va fi prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza a fost instrumentată împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, potrivit DIICOT.
Citește și
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro