Bărbatul din Roman care s-a răzbunat pe vecinul său avea de mai mult timp un conflict cu acesta. A șteptat să plece de acasă și i-a spart geamurile autoturismului iar apoi a pătruns în apartamentul acestuia, spărgând tot ce i-a ieșit în cale. Păgubitul s-a întors din oraș, după miezul nopții și a știut imediat cine i-a distrus lucrurile, așa că s-a dus la el la ușă. A sfârșit prin a fi bătut zdravăn, cu o curea, arată zch.ro.
“Azi-noapte, în jurul orelor 01.20, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au fost sesizați cu privire la existența unui scandal, pe strada Revoluției, din Roman. În urma intervenției la fața locului a echipajului de polițiști, conflictul a fost aplanat. Din primele cercetări efectuate, a rezultat că un localnic, de 39 de ani profitînd de faptul că un tînăr, de 29 de ani, din Roman, a plecat de la domiciliul său, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi spart geamurile autoturismului acestuia și ar fi pătruns, fără drept, în incinta imobilului, unde a distrus mai multe obiecte de mobilier. La revenirea la domiciliu, tînărul păgubit s-a deplasat la domiciliul bărbatului de 39 de ani, pentru a-i solicita explicații, moment în care ar fi fost lovit de acesta, în zona capului, cu o curea, victima fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Roman în vederea audierii. În urma probatoriului administrat în cauză, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe, distrugere, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmînd să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, arată IPJ Neamț
CORESPONDENȚĂ LIBERTATEA DIN RAFINA, GRECIA | Satul care a ars în proporție de 80%. Peste 30 de oameni au murit și jumătate din case au ars
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro