Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost prins în flagrant în parcarea unui magazin din Baia Mare. Bărbatul a încercat să vândă 100 de pastile de ecstasy contra sumei de 3.500 de lei, notează Agerpres.

„S-a efectuat o acţiune de prindere în flagrant, în parcarea unui magazin comercial din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, în momentul în care un bărbat, de 30 de ani, din judeţul Sălaj, a încercat să vândă 100 de comprimate MDMA (ecstasy), în schimbul sumei de 3.500 de lei. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că drogurile urmau să fie valorificate în zona cluburilor şi discotecilor din municipiile Satu Mare şi Baia Mare, fiind aduse din Olanda. În urma audierii persoanei în cauză, procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News