Femeia a sunat la 112, sâmbătă, spunând că bărbatul cu care locuiește o obligă pe fiica ei de 11 ani să întrețină relații sexuale cu el.

Prima dată când poliția a ajuns la locuința bărbatului, unde acesta locuia cu iubita lui și fiica acesteia, fata a negat că a fost agresată în orice fel.

Mama și fiica s-au întors acasă, dar după trei ore, femeia a sunat din nou la 112 anunțând că a fost bătută.

Polițiștii sibieni spune că scandalul dintre cei doi iubiţi a început în timp ce se aflau într-o vizită la vecinii, unde bărbatul ar fi agresat-o pe femeie, lovind-o cu palma peste cap. Ulterior, acesta s-ar fi dus singur acasă, unde, profitând de faptul că fiica iubitei sale era singură, iar mama nu putea interveni, ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu copila.

„În acelaşi timp mama minorei care se întorsese acasă a auzit-o pe fiica sa strigând după ajutor astfel că apelează 112 şi solicită de urgentă intervenţia politiei. Poliţiştii sosiţi în scurt timp la fata locului pătrund în interior după ce mama minorei le-a deschis uşile şi deşi împrejurările erau evidente, minora a minţit în prima faza organele de poliţie şi pe mama ei spunând că bărbatul nu a încercat să o violeze. După ce revin în locuinţa bărbatului, bărbatul a agresat-o din nou pe concubina sa, lovind-o cu pumnii şi palmele. Minora intervine între cei doi si încearcă aplanarea conflictului şi apelează 112. De această data minora relatează cele petrecute în realitate, inclusiv cu privire la încercarea acestuia de a o viola, precizând că prima dată a minţit întrucât a fost ameninţată de către presupusul agresor să nu spună nimănui despre cele petrecute”, a explicat  Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, potrivit Mediafax.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Bărbatul a fost reținut pentru tentativă de viol şi violenţă în familie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI