Sesizarea a fost făcută marți, 17 septembrie, de tatăl bărbatului, în vârstă de 59 de ani, care a anunțat că fiul său, „Dănuţ Cătălin Dobrescu, de 35 de ani, din oraşul Târgu Cărbuneşti, a plecat de la domiciliu, în data de 27 spre 28 iulie 2014, şi nu a mai revenit”.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că, la data de 27 spre 28 iulie 2014, bărbatul a plecat voluntar de la domiciliul său, precizând că o să meargă la muncă în Norvegia, şi nu a mai revenit. Nu se cunosc detalii privind articolele de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la data plecării”, menţionează reprezentanţii IPJ Gorj.
La momentul plecării, bărbatul avea 1,75 metri înălţime, greutate aproximativ 75 de kilograme, păr şaten, faţă ovală, ochi căprui.
Bărbatul este dat în urmărire la nivel naţional, iar persoanele care pot oferi detalii care să ducă la identificarea lui sunt rugate de autorități să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliţie.