Casa a fost cuprinsă de flăcări chiar de ziua, de Sf. Gheorghe. Flăcările au cuprins acoperișul, iar cei 30.000 de euro au ars, înainte ca pompierii să poată stinge vâlvătaia.
„Mi-am distrus şi eu munca mea de o viaţă. Mi-au ars banii. Nu mai am nimic, sunt gata. Sunt terminat”, au fost primele cuvinte ale lui Gheorghe Pleș, care a asistat neputincios la nenorocirea care l-a lovit chiar de ziua lui.
„Erau în pod, în dulap şi în dulapul ăla erau haine din alea vechi, şi acolo erau puşi şi înveliţi într-o folie de aluminiu din aia de nu arde. Dar totuşi a ars”, a spus proprietarul. Acesta a mărturisit că din banii strânși dorea să-și cumpere un autoturism deoarece mașina pe care o are e veche, are 21 de ani.
Bărbatul de 60 de ani era la serviciu atunci când a fost sunat de fiul său, care îi este şi vecin, că locuința sa a luat foc.
„Noi stăm vizavi de casa care a luat foc. La un moment dat s-a luat curentul. Când am ajuns să văd ce se întâmplă, deja ea luase foc. Am reuşit să iau un extinctor de maşină, am stins siguranţa, dar, din păcate, s-a extins la acoperiș”, a adăugat fiul bărbatului.
Se pare că incendiul ar fi pornit de la o siguranţă defectă de care proprietarul ar fi ştiut, ba chiar ar fi sunat la furnizor pentru a rezolva situaţia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_da56251c599f9754cbe7be4abfed4068.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eb0a3172cc1b60bed38dffc93580a3db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1eac88d557e436d7c2a8b57de02aa50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_495051751b43224a6f7e7d46a7590921.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d8e74408a52773e48749e260a968d6e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_87f28c563dcf9e16c2cfc7f8847bb595.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5e35b0340682778e186e8fcafebac94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_554fe983d390b3351b0f23ff369e2fc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e348dc3d441417e5710dd1d44941f01e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8ad605afb646f299a554d1fc16e2c275.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b0df5c4e58529d419ea4f683192fb34b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e6e7fe897e2e6dd80fc259053d558ce9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_286893d85f722dcce34576e247f067fe.jpg)
arcadio 25.04.2025, 14:21
Cu parere de rau pentru pierderea omului... Dar nu o fi aflat si el ca exista banci?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.