Un bărbat din localitatea Pungești se zbate între viață și moarte în urma unui accident casnic. Și asta după ce, în timpul unei lucrări în gospodărie, și-a scăpat, se pare din greșeală, lama flexului peste picior, secționându-i o parte din acesta. Mai grav este că și-ar fi tăiat și artera în zona gambei, astfel că a pierdut foarte mult sânge.

”Într-o primă fază, la caz a ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Întrucât starea pacientului era una gravă, s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD de la centrul zonal Iași”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Preluarea bărbatului de 49 de ani de către echipajul SMURD se va face de pe stadionul comunal din Pungești, urmând ca apoi să fie transportat la un spital din Iași.

Citește și: REPORTAJ/Localnicii din Deveselu nu se tem de Putin sau de rachete balistice. Sunt supărați că poștașul întârzie cu pensiile/ VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News