UPDATE – 15:15: Silviu-Cătălin Tecuţă, tânărul de 24 de ani, care a plecat, vineri seara, din Spitalul de Maximă Siguranță „Grajduri” a fost găsit sâmbătă, pe raza comunei Grajduri, în județul Iași, chiar de către un angajat al instituției medicale.

UPDATE – 14:25: Reprezentanții Spitalului de Maximă Siguranță „Grajduri”, Victor Idriceanu, susține că evadarea tânărului, care și-a omorât mama și bunica, ar fi fost premeditată. Cel puțin asta rezultă imaginile suprinse de camerele de supraveghere.

„A indentificat un spaţiu unde s-a ascuns, sub scările exterioare ale pavilionului. Pacienţii noştri la recreere ies în jurul paviliononului, prevăzut cu gard şi camere de supraveghere”, a spus Victor Idriceanu, pentru Mediafax.ro.

Întrebat dacă Silviu Cătălin Tecuţă a avut probleme de comportament, managerul Spitalului de Maximă Siguranţă ”Grajduri” a precizat că bărbatul răspundea foarte bine tratamentului medicamentos.

Nu este prima oară când Silviu Cătălin Tecuţă reușește să evadeze. În ianuarie 2012, tânărul a plecat din Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, unde se afla pentru expertiză psihiatrică. Atunci, a fost prins la două ore de la evadare, în jurul unei biserici din Iaşi.

Bărbatul era internat în Spitalul de Psihiatrie, după ce în octombrie 2011 și-a omorât mama și bunica. Tânărul și-a strangulat mama și apoi s-a năpustit asupra bunicii sale, care a intervenit să pună capăt conflictului. Potrivit anchetatorilor, Silviu Cătălin Tecuţă era furios pentru că mama sa îl interna periodic la Spitalul de Psihiatrie Socola pentru tratament.

„Avea o stare permanentă de temere privind internările repetate la Spitalul de Psihiatrie. Pe fondul acestui conflict, tânărul a strangulat-o pe mama sa şi apoi pe bunica sa. care a intervenit în altercaţie. După aceasta, a înjunghiat-o pe mama sa de câteva ori, apoi o dată pe bunica sa. Faptul a avut loc la etajul casei unde locuiau. Apoi, băiatul a coborât-o pe mama lui în baia de la parter, unde a spălat-o în cadă. Totodată, a curăţat şi cuţitul, dar nu a mai putut să o coboare şi pe bunica lui”, declara la vremea respectivă procurorul Carmina Pascal, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.


UPDATE 12:35: Bărbatul, care a evadat din Spitalul de Psihiatrie din localitatea Grajduri, e căutat de peste 50 de polițiști și de un câine de urmă, a precizat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Tânărul de 24 de ani a profitat de neatenția unor angajați ai unității medicale și a plecat, vineri seara. Din primele cercetări, bărbatul s-ar fi putut îndrepta spre locuința sa din Iași. Anchetatorii spun că au făcut cercetări la fața locului, însă nu au reușit să-l prindă încă pe Silviu-Cătălin Tecuţă. Din Grajduri, localitatea în care se află Spitalul de Psihiatrie, până în Iași, sunt aproape 20 de kilometri, distanță pe care bărbatul ar fi putut s-o parcurgă în noaptea de vineri spre sâmbătă.


Polițiștii sunt în alertă, după ce Silviu-Cătălin Tecuţă, un tânăr de 24 de ani, a plecat, vineri seara, dintr-un spital de Psihiatrie.

Anchetatorii au făcut publice semnalmentele tânărului. Silviu-Cătălin Tecuţă are 1,70 metri înălţime, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten măsliniu, este astenic și poartă barbă.

La data plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni negri şi o maletă neagră.

În lipsa tratamentului medicamentos, acesta poate deveni violent.

Persoanele care îl observă sau dețin informații care pot conduce la găsirea lui sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

În urmă cu șase ani, Silviu-Cătălin Tecuţă și-a ucis mama și bunica, apoi a încercat să se sinucidă.


Citește și Românul rănit în atacul armat din Las Vegas: „Am închis ochii și apoi…”. Mesajul emoționat transmis de Luca Iclodean


 

Urmărește-ne pe Google News