Ancheta în acest caz a pornit după ce reprezentanţii unei companii din oraşul Chişineu-Criş au reclamat că le-a fost furată o autoutilitară din curte. Poliţiştii au stabilit că autorul furtului este un bărbat de 21 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, care cu doar o zi înainte mai furase o maşină din judeţul Mureş, pe care ar fi folosit-o pentru a ajunge în Arad. El a abandonat autoturismul pe marginea DN 79, într-un şanţ, unde a ajuns după ce a pierdut controlul volanului.

Avea o alcoolemie de 0,35

„Bărbatul a fost depistat de poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică, din municipiu, în timp ce conducea autoutilitara (al doilea vehicul furat – n.r.) în Piaţa Drapelului şi au pornit în urmărirea acestuia. Maşina a fost oprită în zona unui supermarket din Arad. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0,35 mg./l alcool pur în aerul expirat, iar din verificări a reieşit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au transmis polițiștii.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Chişineu-Criş cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru furt în scop de folosinţă, violarea sediului profesional şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News