UPDATE ora 20.45: Cei trei bărbaţi implicaţi în scandalul în care un bărbat a fost înjunghiat mortal într-un hotel din zona montană Padina au fost reţinuţi pentru 24 de ore, a transmis, duminică seara, IPJ Dâmboviţa.

Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, au fost audiaţi pe parcursul zilei de duminică. De asemenea, conform unor surse judiciare, au fost audiate şi unele dintre persoanele prezente la hotelul unde a avut loc incidentul.

UPDATE ora 13.38: Alex Velea a fost filmat alături de suspecții criminali, imagini care au fost postate de suspecți pe Instagram, la secțiunea Instastory. După crimă, Velea a fost audiat ca martor, potrivit Antena3.

Principalul suspect în cazul crimei este Laurențiu Marin, zis Solomon, în vârstă de 31 de ani.

„În urma unui conflict spontan, un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat mortal în spate de către numitul Marin Laurențiu, de 31 de ani, care se află în custodia Poliției Fieni”, potrivit unor surse din anchetă citate de G4Media.

Vedeți mai jos imagini cu Alex Velea, surprins cum se distra cu suspecții, potrivit Antena3.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

***

Știrea inițială: Polițiștii au fost alertați la 112 că un bărbat a fost înjunghiat, iar ajunși la fața locului, „din nefericire, au identificat victima decedată, respectiv un bărbat de 41 de ani, din Târgovişte”, a anunţat, duminică, IPJ Dâmboviţa.

Incidentul s-a produs la hotelul de patru stele Belmont, după un conflict iscat la o petrecere, potrivit unor surse citate de Antena3.

La petrecere au luat parte mai multe vedete, între care Alex Velea, Antonia și Alina Eremia. Alex Velea a fost audiat ca martor, întrucât s-a aflat în apropierea locului unde a avut loc crima, potrivit surselor Antena3.

Poliția a anunțat că suspecţii de crimă, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, se află în custodia Poliţiei, „urmând ca în cadrul anchetei să se stabilească participația la comiterea faptei și să fie dispuse măsurile prevăzute de lege”.

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News