John Ogburn, în vârstă de 36 de ani, a suferit un stop cardiac, la sfârșitul lunii iunie, în timp ce lucra de acasă. Doi ofițeri de poliție s-a întâmplat să fie în apropiere de locuința bărbatului, tată a trei copii, atunci când familia acestuia a sunat la numărul pentru situații de urgență.

Cei doi ofițeri, Lawrence Guiler și Nikolina Bajic, au început astfel în aproximativ două minute să efectueze manevre de resuscitare. Nu s-au oprit timp de 42 de minute, deși doctorii de pe ambulanță sunt îndemnați să se oprească după aproximativ 20 de minute, dacă nu este nici un semn de viață.


Citește și: Mihaela Borcea a făcut public regimul cu care a topit grăsimea: „Am reuşit să slăbesc brusc 8 kilograme…”


Decizia celor doi i-a salvat însă viața lui John. Bărbatul nu a avut puls timp de 40 de minute, însă în urma manevrelor de resuscitare pulsul i-a revenit.
John a fost transportat apoi la spital, unde doctorii l-au plasat în comă indusă pentru a-l ajuta să-și revină. Acum, bărbatul s-a recuperat și a fost externat. El a fost sfătuit să nu conducă timp de șase luni, dar și să nu lucreze foarte mult.

Cu toate acestea, el spune că se simte bine, cu excepția unei dureri în piept.  „Dar dacă doar de asta pot să mă plâng, atunci îmi este chiar bine”, mărturisește el.

Bărbatul a ținut să se întâlnească cu cei care i-au salvat viața. „După o anumită perioadă, trebuie să pronunțe decesul, însă ei nu au făcut asta, au continuat să încerce să mă salveze. Le sunt atât de recunoscător pentru asta”, a mai spus John.


Citește și: EXCLUSIV/ Decizia luată de Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, cu puţin timp înainte să devină părinţi


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News