Bărbatul a fost găsit mort vineri dimineață în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

„În această dimineaţă, în jurul orei 6,50, Dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat, printr-un apel prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în zona Parcului Elisabeta se află două persoane, posibil decedate. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie, iar din primele verificări s-a constatat că una dintre persoane, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a decedat, iar o altă persoană, tot un bărbat, a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. Poliţiştii fac verificări pentru a se stabili toate circumstanţele acestui eveniment”, a precizat Nicoleta Tolvaj Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, conform observator.tv.

Potrivit sursei citate, vineri dimineața s-au înregistrat minus 5 grade Celsius în municipiul Sfântu Gheorghe. De asemenea, în noaptea de joi spre vineri, temperatura a scăzut până la minus 10 grade în Miercurea Ciuc.


Citește și A decis să-şi spele rufele în familie, iar acum are o afacere de un milion de euro! O poveste de succes care a început cu 10 rochii distruse la spălătorie


 

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Acum e și mai frumoasă, iar fiica lor îi seamănă leit. ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Adevarul.ro
O tânără din Galați, menajeră într-un hotel din Austria, concediată dintr-un motiv halucinant. „Mi-a spus pe un ton dur”
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Elle.ro
Corina Dănilă, apariție inedită într-un nou proiect. Unde poate fi văzută acum actrița. VIDEO
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Nicuşor Dan anunţă că vrea să îl pună premier pe Bolojan în locul lui Ciolacu, dacă ajunge preşedinte
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI