Nathan Copeland, din Pennsylvania, a rămas paralizat în urma unui accident de mașină. Grație unei cercetări revoluționare, acesta a reușit să simtă din nou atingerea pe brațul său. Oamenii de știință de la Universitatea din Pittsburgh i-au implantat două cipuri electronice, fiecare de mărimea unei jumătăți de nasture în cortexul somatosenzorial, ce controlează simțul tactil.

În acest fel, Nathan a reușit să simtă din nou o atingere. Mai exact, oamenii de știință l-au legat la ochi și l-au atins pe degetele brațului robotic. În 84% din cazuri, Nathan a identificat corect ce deget a fost atins.

Nathan Copeland, paralizat de zece ani, si-a recăpătat simțul tactil cu ajutorul unui braț robotic
În ciuda faptului că semnalele provin de la un braț robotică, proiectată de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Copeland a declarat că senzația pe care o simte când îi sunt atinse degetele artificiale este ”aproape naturală”.

Intenția oamenilor de știință este să realizeze un sistem care să fie simțit ca o mână naturală. Descoperirea ar putea transforma viețile celor care au suferit amputări ale membrelor și ale celor aflați în situația lui Copeland, dar ar putea contribui și la suplimentarea performanțelor naturale ale oamenilor

Până recent, încercările de a reda senzația de atingere prin intermediul creierului au fost aplicate în experimente pe animale și nu se știa sigur dacă senzațiile percepute vor semăna cu cele naturale, a spus Robert Gaunt, autor principal al studiului.

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin
Recomandări
„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

”Mai avem multă muncă de făcut înainte ca această tehnologie să devină disponibilă. Participantul nostru este un adevărat pionier și face acest lucru pentru noi în beneficiul oamenilor care suferă astfel de răni teribile”, a spus Gaunt, în jurnalul Science Translational Medicine.

NorthFoto

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI