La fața locului s-au deplasat polițiștii, medicii Serviciului de Ambulanță și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, potrivit reporterntv.ro.
De asemenea, la locul intervenției a ajuns și un psiholog care a încercat să ia legătura cu protestatarul. La un moment dat, psihologul l-a întrebat pe bărbatul care, potrivit martorilor, pare sub influența alcoolului, dacă îl poate ajuta cu ceva, iar răspunsul acestuia a fost scurt: ”Nu. Nu am mamă și nici tată. Pot să îmi dau viața”. Tânărul s-a plâns că stă de trei ani cu chirie și nu i s-a făcut nici un act.