Greg Manteufel, din West Bend, Wisconsin, a rămas fără mâini și picioare după ce a fost supus până acum la șapte intervenții chirurgicale și trebuie să mai treacă prin trei operații pentru a supraviețui.

În luna iunie a acestui an, Greg, de 48 de ani, a început să dezvolte simptome asemănătoare unei gripei.  luna trecută. Atunci când pe corp au început să-i apari din senin vânătăi, a s-a prezentat la camera de gardă, iar în urma analizelor a rezultat că a dezvoltat o infecție gravă provocată de un agent bacterian patogen numit capnocytophaga canimorsus. Acesta se găsește în saliva câinilor și a pisicilor și poate produce infecții grave pentru persoanele cu imunitate scăzută.

Medicii i-au amputat picioarele lui Greg până la genunchi și brațele până la mijlocul antebrațelor și urmează să-i facă o nouă operație de amputare a nasului. În total, bărbatul a fost operat de șapte ori din iunie până acum, iar în perioada următoare va mai suferi trei.

Soția lui, Dawn, a spus că în ciuda stării în care se află, Greg este optimist și așteptă să îi fie puse proteze pentru a-și relua viața.

”Infecția din sânge a fost curățată rapid cu antibiotice, dar problema în cazul lui Greg a fost că trupul său a răspuns copleșitor la această infecție inițială a sângelui și a blocat circulația în membre”, a explicat dr. Silvia Munoz-Price, epidemiolog cu Froedtert & Colegiul Medical din Wisconsin, unde este tratat Greg.

Medicii i-au amputat mai întâi picioarele, chiar sub genunchi, iar brațele i-au fost amputate două săptămâni mai târziu, a spus soția lui.

Nu se știe de la ce câine a luat Greg infecția. El și soția lui au un câine în vârstă de opt ani, însă el a intrat în contact și cu alți câini în zilele dinainte de infecție, inclusiv cu unul vagabond.

Un studiu din 2014 din Japonia a descoperit că aceste bacterii sunt prezente la 69% dintre câini și 54% dintre pisici. Bacteriile pot fi transmise oamenilor prin mușcături, lins sau chiar prin atingere, acestea intrând în piele și fără a avea contact cu sângele.

In timp ce majoritatea oamenilor nu vor manifesta simptome dacă se infectează, se pare că cei care suferă de boli grave sau au sistemul imunitar scăzut pot prezenta complicații.

Dr. Munoz-Price a declarat pentru Associated Press că această infecție este foarte rară. Doctorul a spus că iubitorii de animale nu trebuie să intre în panică deoarece sunt mai predispuși să moară într-un accident de mașină decât să fie infectați cu aceste bacterii. ”E un caz extrem de rar. Nu renunțați la animalele de companie. Continuați să vă comportați așa cum ați comportat până acum”, a explicat doctorul.


Citește și: Pisica anului 2018 în Marea Britanie. Theo i-a salvat viața stăpânei sale


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News