Incidentul a avut loc sâmbătă dimineață, într-un cartier muncitoresc al oraşului, într-un bloc de locuinţe sociale.
„Am auzit strigăte în jurul orei 3 sau 4 dimineaţa. În jurul orei 7 dimineaţa, mi-am scos câinele afară şi am văzut toată poliţia şi totul”, a declarat pentru AFP o vecină.
Bărbatul a fost arestat sâmbătă în jurul orei locale 6.30 de către un poliţist care se îndrepta spre serviciu, în timp ce ataca oamenii cu un cuţit pe străzi.
Un trecător a fost rănit la braţ şi altul la gât, ambele răni fiind „fără consecinţe grave”, a declarat pentru AFP Jean-Michel Bourlès, procurorul general.
După ce a fost arestat, bărbatul i-a mărturisit poliţistului că şi-a ucis soţia şi pe cei doi copii. Jandarmii au descoperit ulterior la domiciliul acestuia cele trei victime.
Soția sa şi cei doi copii ai lor, în vârstă de 22 de luni şi respectiv cinci ani, toţi au fost înjunghiați mortal.
Suspectul nu avea antecedente penale, dar avea „antecedente psihiatrice”. El a fost dus la spital pentru a se verifica dacă starea sa îi permite să fie luat în custodia poliţiei.