Incidentul a avut loc sâmbătă, când cei trei bărbaţi s-au întâlnit la locuinţa unuia dintre ei şi au început să consume alcool, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

La un moment dat, discuţiile dintre ei au degenerat, iar unul dintre ei a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi i-a atacat pe cei doi prieteni, apoi a sărit pe fereastră de la etajul al doilea al blocului de locuinţe.

„În jurul orei 17:00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timişoara, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict verbal care a degenerat, folosind un cuţit de bucătărie, inculpatul ar fi înjunghiat două persoane, una la nivelul abdomenului, iar pe cealaltă la nivelul toracelui, în regiunea axială stângă, fiind produse plăgi penetrante şi fiind pusă în primejdie viaţa victimelor, după care inculpatul ar fi părăsit locul faptei sărind pe geam de la etajul doi al imobilului”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Atacatorul a fost prins de poliţişti, iar miercuri a ajuns în faţa magistraţilor, care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat de tentativă de omor.

Ceilalţi doi bărbaţi răniţi au ajuns la spital, pentru îngrijiri de specialitate.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (18)

Gabryella   •   13.12.2023, 18:51

Băutura nu este pentru oricine .Nu toți consumatorii au simtul măsurii și unii sunt foarte violentei atunci când sunt sub i fluența alcoolului.

Vale25   •   01.12.2023, 19:05

Alcoolul este un element care poate duce la tragedi...

Vale25   •   01.12.2023, 19:04

Beau până își pun în cap si apoi nu mai știu ce fac...vai de ei!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI