Incidentul a avut loc sâmbătă, când cei trei bărbaţi s-au întâlnit la locuinţa unuia dintre ei şi au început să consume alcool, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
La un moment dat, discuţiile dintre ei au degenerat, iar unul dintre ei a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi i-a atacat pe cei doi prieteni, apoi a sărit pe fereastră de la etajul al doilea al blocului de locuinţe.
„În jurul orei 17:00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timişoara, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict verbal care a degenerat, folosind un cuţit de bucătărie, inculpatul ar fi înjunghiat două persoane, una la nivelul abdomenului, iar pe cealaltă la nivelul toracelui, în regiunea axială stângă, fiind produse plăgi penetrante şi fiind pusă în primejdie viaţa victimelor, după care inculpatul ar fi părăsit locul faptei sărind pe geam de la etajul doi al imobilului”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Atacatorul a fost prins de poliţişti, iar miercuri a ajuns în faţa magistraţilor, care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. El este acuzat de tentativă de omor.
Ceilalţi doi bărbaţi răniţi au ajuns la spital, pentru îngrijiri de specialitate.